Spovedania este Taina cu cea mai mare frecvenţă în viaţa credinciosului. Dintre cele şapte Sfinte Taine, rânduite de Biserică, unele sunt irepetabile (Botezul, Mirungerea, Preoţia), altele se repetă, în funcţie de solicitările creştinilor (Spovedania, Împărtăşania, Maslul), iar Taina Căsătoriei, irepetabilă în sine, este îngăduit a se administra a doua şi a treia oară, prin pogorământ, în cazuri speciale.
Dintre Tainele repetabile, cea mai mare frecvenţă o are Spovedania, mai ales în cele patru posturi ale anului.
Pentru a fi de folos trebuie respectate câteva reguli minimale:
- statornicie la un anumit duhovnic şi la o anumită biserică,
- împăcare cu semenii,
- mărturisire sinceră.
Pentru mai multe detalii, îl puteti contacta direct pe preotul paroh.